Interesul de a vedea acest film a venit odată ce am văzut posterul din cabinetul Dr. James Wilson (HOUSE M.D.) – nu-i vorba… mai văzusem filme cu sau de Orson Welles ( Citizen Kane, The Magnificent Ambersons, Mr. Arkadin, Moby Dick, etc) dar acesta părea încununat cu un fel de „aură”.
Povestea? Undeva prin sud, la graniță cu Mexic trebuie investigat un incident – explozia unei bombe care se lasă cu moartea unui industriaș. Explozia a fost în partea americană dar era evident ca bomba a fost plasată în Mexic… Mike Vargas (Charlton Heston) este un polițist detașat care va trebui sa facă echipa cu Hank Quinlan (Welles) – „șeful” politiei locale pentru rezolvarea cazului. Quinlan concepe un plan de rezolvare „personală” a cazului (o răfuiala cu Cartelul ) dar este descoperit de Vargas (a cărui soție cade victima a unei înscenări…) Comploturi, santaj, corupție, droguri și trădare sunt amestecate neglijent într-un fel de „magie neagra” iar rezultatul este irezistibil. 
Distribuția este de exceptie – un trio feminin: fascinanta Marlene Dietrich în rolul ireverențioasei … Tanya – patroana de bordel, Mercedes McCambridge – o scorpie (mai rea ca in Johnny Guitar!), Janet Leigh (Psycho, The Manchurian Candidate). In alte roluri (in mod ciudat… uncredited) – Dennis Weaver (Gunsmoke, Duel, MC Cloud) și Joseph Cotten (Citizen Kane,The Third Man,Shadow of a Doubt, The Magnificent Ambersons).
De la început pana la sfârșit filmul mustește de detalii „nasoale” – pur si simplu simți mirosul de gunoaie și de jeg al celui mai infect oraș din istoria filmelor noir. Dacă în alte filme simțim ca se face dreptate pana la urma, în Touch Of Evil epilogul te lasă cu senzația ca smârcul în care agonizează Quinlan – el însuși victima a unei trădări – este o alegorie ce justifica răul… necesar, corupția ca mod de existenta.
Nota 10/10*
Truffaut despre Welles – „Who’s to say that one day he will not make us weep over the fate of Hermann Goering?”
Pingback: Robert Altman’s The Long Goodbye – 1973 | Jurnal de filme – Cinemageddon!