Monsieur Ibrahim – 2003 – Which was first, the book or the movie?!


Domnul Ibrahim şi florile din Coran…

E foarte greu atunci când ajungi într-o librărie dacă nu ți ai propus să cumperi ceva anume să te hotărăști la un titlul. Poate că nu m-aş fi oprit la ,,Domnul Ibrahim şi florile din Coran’’-Eric Emmanuel Schmitt, dacă nu aș fi văzut audiobookul în lectura actorului Florian Pittiş.

Pentru mine aceea după-amiază târzie de toamnă în care am ales lectura a fost oarecum o revelație fiindcă după o lungă perioadă de timp am reușit să ridic privirea din pământ şi să mă bucur pur și simplu ca văd o frunză care cade prin lumina razelor de soare. Cartea a fost al doilea lucru care mi-a adus liniștea sufletească pentru încă câteva zile.

Este un roman al prieteniei, al redescoperirii lucrurilor în aparență mărunte care ne fac fericiți  al înțelepciunii  al acceptării că dincolo de religia căreia îi aparținem  cel mai important este să fim  cinstiți cu noi înșine, să fim și să rămânem oameni.

Adolescentul evreu Moise primește o lecție de prietenie de la bătrânul musulman Ibrahim și pornește  într o călătorie care devine o  metafora, dincolo de lumea exterioară către lumea interioară.

Cartea a fost ecranizată  în anul 2003 avându-i în distribuție pe Omar Sharif și Isabelle Adjani, a primit premiul Cesar și Premiului Publicului la Festivalul de film de la Veneția.

****Capotă Daniela – 2013, Februarie****

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Awards, TV, Shows, Sport, Etc..., Comedy, Drama, European, Movies from books, Romance și etichetat , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Un răspuns la Monsieur Ibrahim – 2003 – Which was first, the book or the movie?!

  1. hoodini zice:

    Merci! Ca de obicei sensibila și la obiect!
    Invitație – înainte de film, mai punem mana și pe o carte buna?!

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s