Lady Snowblood – 1973 – Toshiya Fujita – If You Want Blood You’ve Got It !!!


652Lady_SnowbloodCred că mulți consideră ca Tarantino Q. este original. El nu… oricum nu dă doi bani pe originalitate… să fim serioși.  A “ împrumutat” la greu (și a rescris scenariul  recontextualizand povestea) scene, idei, grafică, împărțirea în capitole, sângele și drama din Lady Snowblood pentru a le reîmpacheta în eclecticul sau revenge movie Kill Bill. Pentru cei interesați în decriptarea temelor și influentelor ce stau la baza acestuia, iată cum stau lucrurile: Personajul The Bride, sângeroasa eroină din Kill Bill, este inspirat de un personaj manga (Shurayukihime) și/sau de filmul lui Toshiya Fujita  cu Meiko Kaji in rolul tinerei ce caută răzbunare.  Cu toate ca e structurat “ săltăreț”cu flashbackuri disparate cronologic, plotul e logic și simplu de urmărit – Yuki este născută într-o pușcărie și tot ce știe i s-a povestit de către o „mătușa” (de fapt o colegă de pension a mamei sale care avea sa moara dându-i naștere…). Cu ultima suflare mama ei transmite “colegelor” testamentul și misiunea pe care o va avea de îndeplinit copilul: sa se răzbune pe cei trei asasini ramași în viață (al patrulea din grupul celor 4 și cel care a forțat-o sa se prostitueze, fusese căsăpit chiar în timpul unei partide de “amor” cu apriga mămică…).

Povestea ne duce peste 20 de ani unde tânăra Yuki îl cauta pe Matsuemon – un yakuza răpciugos  căruia ii cere un serviciu – sa-i identifice pe cei trei banditi ramași în viata. După alte câteva volte biografice prin copilăria lui Yuki, unde-l găsim pe teribilul instructor în curtea căruia adolescenta își șlefuiește măiestria în ale luptei cu sabia și tăria de caracter, se trece fară menajamente la kilăreala nemernicilor.LadySnowblood02

Nu voi insista pe poveste – e lungă și sinuoasă, un sword-thriller rocambolesc bine articulat din care rând pe rând cei trei cad sub sabia răzbunătoare,  finalul aparținând ultimului dintre asasini (dat dispărut  dar metamorfozat într-un mogul al tranziției Meiji) hăcuit la un bal mascat al protipendadei. Sângele sare peste tot – cu o presiune nemaivăzută … violența (gratuită sau nu …) este șocantă, ticăloșia și imbecilitatea personajelor sunt intenționat (sau nu?!) la cel mai josnic nivel al genului samurai – exploitation, muzica este fabuloasă (un ironic mix de jazz/funk amestecat cu viori, flaut și percuție …), dialoguri ”cheesy” fără prea mari pretenții,  finalul fiind de stors lacrimi fără nici o subtilitate.ladysnowblood3-hr

În subplot este inserat și un scriitor/jurnalist “pulp” care trăiește din santaj și din senzațional și o prostituată (deloc întâmplător – ambii fiind urmași ai ticăloșilor originari…). Finalul e insângerat  (normal) și se termină cu o fabuloasă temă (siropoasă… așa cum stă bine unei melodrame).

Și tema preferată a lui Quentin Tarantino:

Verdict 8/10*

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Action, Adventure, Asian, Bad Film, Crime, Cult, Drama, Fantasy, Guilty Pleasures, Martial Arts, Movies from books, Sick & Twisted, Thriller și etichetat , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s