The Red Shoes (1948) Michael Powell & Emeric Pressburger – Cinema, cinema, cinema!


216505_1248305187b266E greu de crezut – dar a fost unul din acele lucruri care se lasă cu greu cucerite (retrăind senzația chinuitoare din adolescență când începusem sa citesc  primul volum din Ullysses al lui J.Joyce, sau panica de la prima audiție a discului Song X al cvartetului Metheny / Coleman / Haden /  DeJohnette) și cu toate ca am văzut peste 2000 de filme, aveam senzația ca-mi scapă ceva… ce poate fi greu în a „privi”  o poveste? E genul de narațiune care te pregătește, lin, elaborat și subtil pentru un final spectaculos și  tragic.

01-the-red-shoesOK – The Red Shoes nu e genul de film criptic, misterios, suprarealist sau încărcat de simboluri și idei zărghite (precum operele lui Bunuel, Von Trier, Jarmusch sau Lynch…) ci mai degrabă înrudit cu  filme ca Ukigusa  al lui Yasujirō Ozu, sau Pandora’s Box al lui G. W. Pabst . Cu toate că e inspirat cel mai probabil de povestea scandaloasă dintre Diaghilev si „infidelul” Nijinsky ce-l părăsise pentru o balerină, straniul scenariu este încapsulat în  povestea omonimă a lui  Hans Christian Andersen. De aici și evoluția carierei balerinei Vicky Page (Moira Shearer) personaj sfâșiat în mod tragic intre demonica atracție pentru dans, potențat de magnetismul pseudo-erotic al maestrului Boris Lermontov (Anton Walbrook) și instinctul „josnic” de femeie care-și urmează soțul – Julian Craster (Marius Goring) abandonând cariera și darul divin al dansului.

red-shoes-11De la realismul și inocenta primei parți a filmului se trece abrupt în inconștientul feeric al eroinei, ai cărei pantofi roșii o poarta inexorabil spre succes. Realitatea e doar un pretext solid pentru oniricul volatil , iar Victoria devine prizoniera propriei obsesii.

Dacă filmul s-ar fi încheiat aici am fi avut o clasică și (e)ternă poveste hollywoodiană… dar nu! morbul suspiciunii este inclus subtil în ultima parte – Vicky e cuprinsă (precum fluturele de lampă…) de febra pseudo-bovarică, posesivul manipulator Boris nu a renunțat niciodată la marea sa invenție, iar gelosul soț Julian abdica altruist (?!) dar și neputincios în fata tribulațiilor soției sale.

1948?! Versiunea pe care am văzut-o, a fost restaurată prin 2009 prin eforturile lui Martin Scorsese si  Thelmei Schoonmaker – iar imaginea este incredibil de clara și vie.

the-red-shoes-ballet-newspaper-moira-shearerCulorile explodează pur și simplu, volumul și perspectiva scenografică sunt pur și simplu tridimensionale (nu 3D…), scenele de virtuozitate coregrafică (dansul este interpretat la cele mai înalte standarde!), montajul  și viziunea regizoral scenografică se întâlnesc miraculos pentru a explora un nou mit terifiant marca Hans Christian Andersen – cel al pantofiorilor roșii! Uitați de Faust, Pygmalion, Ullysses…

current_73_fgÎn film se dansează… insertul extins de balet va lansa o modă – An American In Paris, West Side Story, Singin’ In The Rain sau mai recentele Tango al lui Carlos Saura, Billy Elliot sau Black Swann (cel mai apropiat stilistic de TRS) își vor datora succesul în primul rând dansului, în plan secundar venind muzica, starurile, acțiunea, dramele sau inevitabilele gaguri.

Verdict 10/10*

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în 1001 Movies You Must See Before You Die, Childhood memories, Clasic, Criterion, Drama, European, Fantasy, Musical, Romance și etichetat , , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s