Black Narcissus – 1947 – Powell & Pressburger





91CJey5LykL._SL1500_
Ultimul film din seria personală Powell & Pressburger (dependent fiind după ce am văzut Colonel Blimp, Stairway To Heaven, sau The Red Shoes ) nu are nimic de a face cu restul filmografiei celor doi. Aceeasi imagine la superlativ, detalii incredibil de realiste, un scenariu perfect adaptat (surprinzător, cei doi abandonează tema „generoasă” dar traumatizantă a războiului de abia încheiat pentru un salt geografic surprinzător – exoticul tărâm al Indiei – ironic sau nu?! chiar în anul declarării independenței față de Imperiul britanic). black-narcissusCe-au cautat măicuțele anglicane în Himalaya (ca sa parafrazam un clasic…)?!. Dacă au primit ordin, au trebuit sa execute – sa meargă la Darjeeling (sic!) și de acolo sa întrebe de  Mr Dean (David Farrar) care trebuia sa fie interfața în relația cu mogulul local. Clodagh (Deborah Kerr) este maica superioară și odată ajunsă la destinație descoperă că locația oferită de stăpânul locului e un castel părăsit în vârful unui munte ce fusese folosit în trecut ca o casa de femei (eufemistic vorbind… despre un cuibușor de nebunii). bnarc2Lucrurile merg bine atât cât mogulul plătește – măicuțele fac ce știu cel mai bine –  scoală, spital și biserică, curtea se umple de localnici,  muncind pe brânci parcă hipnotizate de seducătorul peisaj (amuzantă supoziția ca e ceva în aer și apa e stricată…). De aici până la apariția problemelor în paradis nu mai e mult… Dean aduce la mănăstire o dansatoare adolescentă în călduri – Kanchi (Jean Simmons  – rol brownface de nerecunoscut!), tânărul moștenitor (Sabu) vine sa-și desăvârșească educația, iar sora Ruth (Kathleen Byron) cedează nervos… Idilicul și senzualul palat devine scena unei brutale schimbări – panică, nesiguranță și o nevăzută teroare sunt subtil inserate în grațiosul eseu despre credință, fragilitate și iubire nerostită, transformând melodrama într-un horror psihologic freudian.

102Anumite scene, imagini, priviri gesturi sau înfruntări tăcute îmi revin în memorie – Dean e cool (chiar și-n pantaloni scurți…) , calm și bea exact cât trebuie să nu înebunească, Clodagh e severă, magnetică, austeră ( adeseori căzută în reverie), Sabu e fantastic reușind să fure fiecare scenă la care participă,  Kanchi e mută(!?) dar incredibil de senzuală și expresivă. Finalul este 100% al sorei Ruth – demonică și transfigurată, transpirând frică, ură și invidie, reușește rolul carierei.photo

Imaginea? Incredibilă – Lord Of The Rings e o glumă… la final e o scenă care nu implică oameni – dar m-a impresionat cel mai mult… căderea ploii pe un mănunchi de frunze mari.

Verdict 9/10* (mai jos e o imagine de acum 66 de ani – fără cuvinte! – nu am putut să nu remarc clișeele despre orient – pe de o parte misticismul seducător, pe altă parte descrierea extrem de exotică a nativilor. Ironic sau nu, e evident contrastul dintre crescendo-ul vocal isteric al măicuțelor și calmul meditativ pe care-l inspiră înălțimile sălbatice ale Himalayei…)

tumblr_l4utrko5Ks1qa9wyvo7_1280

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în 1001 Movies You Must See Before You Die, Clasic, Criterion, Drama, Romance. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Un răspuns la Black Narcissus – 1947 – Powell & Pressburger

  1. Pingback: The Darjeeling Limited – Wes Anderson – 2007 | Jurnal de filme – Cinemageddon!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s