Blue is the warmest colour – 2013 – Abdellatif Kechiche



Thanks, but no thanks!

Blue-is-The-Warmest-Color-Poster-HD-WallpaperÎncă o mizerie înzorzonată cu prețiosul titlu de „art movie”. A se slăbi… Blue Is the Warmest Color – e o interminabilă celebrare a (homo) sexualității, (cât îți ia să descrii viața unei eleve, cu toate problemele sale?! întrebări, explorări, flirturi, deziluzii, amoruri…), cu un scenariu dubios, grefat inabil cu discuții despre literatură, filozofie, morală, etc… Adèle (Adèle Exarchopoulos) mănâncă vorbind, doarme masturbându-se, știe multe dar e confuză și suferă de aceleași boli ale adolescenței – chestiile alea mișto: nesiguranța(mă iubește/nu mă iubește), fluturii în stomac, existențialism de doi bani, exaltare, anxietate, bla-bla-bla!

Screen-Shot-2013-08-16-at-3.30.00-PMDe la început (prin grija regizorului…) am știut cu siguranță că Adelei i s-au aprins călcâiele după Emma (Léa Seydoux) o studentă cu păr albastru. Deloc subtil, autoindulgent, Dl. regizor Abdellatif Kechiche strică o bunătate de film porno, întinzându-l pe parcursul a trei ore. N-am găsit umor, nici tragism, nici scântei… doar voyeurism, formule și clișee – bineînțeles că prima dragoste e mereu specială (în bine sau rău…), iar auto-descoperirea  și identitatea sexuală sunt chestii de timing și alegere (sau nu?!). Adèle e dedicată 110% rolului – prin porii săi transpiră ingenuitatea, extazul, dorința, atracția și pofta de viață. Este exact opusul Emmei – care are acel aer fals de expertă, rece, blazată și calculată.

Verdict: 6/10* ( Curiosity killed the cat – including me! În rest filmul e un ghiveci de idei „de-a gata” introduse cu sila pe gâtul privitorului: feminism, libertinaj, socialism, glamour LGBT, etc… Refuz să mă înrolez în corul lăudătorilor și al unanimității – OK e provocator, original, bine jucat și atât!).

Screen-Shot-2013-08-16-at-3.30.25-PMNu pot să nu-l suspectez pe regizor decât de un marketing  jegos… într-adevăr  sexul „vinde” orice, controversele sunt bune, dar nu pot suporta ideea asta că nu contează orientarea sexuală sau deviațiile de la normalitate (homo sau hetero… tot un drac!) – în mintea unui adult (ce a făcut deja alegerea…) nu se întâmplă mare lucru – dar în mintea necoaptă a unui adolescent (care crede că tot ce zboară se mănâncă…) se pot ivi confuzii ce duc la „permanent damage”. Concluzia ?! fuck the morality, fuck the normality…ce-i aia civilizație occidentală? Filmul e mai prost decât  „celebratele” Last Tango in Paris (Bernardo Bertolucci) sau Salò, or the 120 Days of Sodom (Pier Paolo Pasolini).

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în ArtHouse, Bad Film, Criterion, Drama, European și etichetat , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s