Les Yeux sans visage – Georges Franju – 1960


 

„I’ve done so much wrong to perform this miracle!”

Eyes-Without-a-Face-1960Simplu, eficient și înspăimântător! Chiar dacă a trecut Halloweenu’, „Eyes Without a Face” rămâne un must see al genului horror. Fără drujbe, satâre, sânge, urlete, măști, zombi, fantome, etc… doar un profesor „nebun”, o fiica „deranjata” grav de un accident, câini, o asistenta criminala (Alida Valli), un conac izolat pe post de clinica pentru cazuri „sociale” și multe blonde răpite pentru prelevare de organe!

small_14Sinistru?! nu prea… vinovăția si remușcarea nasc monștri – eminentul profesor Genessier (Pierre Brasseur) un fel de genetician obsedat de nemurire și reanimare, are o ocupație secundara – face operații estetice pentru a-i reconstitui fața desfigurată a iubitei sale fiice. Nu contează amănuntul sinistru că „materia prima” este prelevata prin manevre extrem de ingenioase de la „donatoare” anonime care dispăreau după operații ca și cum n-ar fi existat. Intenția bunului doctor e bună … dar metodele și rezultatele cam lasă de dorit. tumblr_m7f0xisftj1r03vk1o1_r1_1280Fiecare eșec se contabilizează, greu de suportat, cadavrele jupuite ce sunt pescuite pe Sena nasc tot mai multe suspiciuni si firul suspiciunilor începe sa conducă tot mai mult către conacul – clinica. Manipulare, disperare, repulsie, vina, furie și multa deznădejde se consuma in izolarea dezolanta a ciudatului trio. Eyes Without a Face nu e un film ci mai degrabă un coșmar, o experiență in care poezia gotica se amestecă difuz cu groaza tăcută, cu teroarea inevitabilului si cu liniștea procedurilor birocratice. Aaah… uitasem sa menționez aspectul rafinat de policier-noir, atmosfera post expresionista, ceata omniprezenta si umbrele superbe accentuate de filmarea în alb-negru. Pentru că filmul e pe nedrept catalogat drept horror – e pur și simplu o poveste elegantă în care realismul este perfect echilibrat cu fantezia pulp.

C2uGlQDZTHtLQRV0blzRCFLGSAVerdict 10/10* – Câteva scene de un rudimentar macabru: naiva procedură chirurgicală de îndepărtare a țesuturilor, moartea cumplita a lui Genessier – devorat de câinii săi cobai sau scena suprarealista din cripta „supraaglomerată ” a familiei, nu fac mai mult decât  elegia discreta a groazei abia sugerate. Relaxat si detașat, mi-am adus aminte abia la sfârșit ca nu am văzut un film de Bunuel, Hitchcock, Clouzot sau Lang – simplu… e Georges Franju! Am rămas cu imaginea elegiac-obsedanta a ochilor fragilei Christianne (Edith Scob ) si cu sunetul obsedant al soundtrack-ului compus de Maurice Jarre perfect altoit pe urletele torturii si lătratul câinilor captivi. Întrebarea pe care mi-o pun si acum – cum de a putut sa faca astfel de film in 1960?!

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în 1001 Movies You Must See Before You Die, ArtHouse, Black & White, Cinema Obscura, Clasic, Crime, Criterion, Cult, Drama, European, Exploitation, Fantasy, Forgotten '60s Movies, Grindhouse, Guilty Pleasures, Masters Of Cinema, Mistery, Movies from books, Noir, Pulp, Romance, Thriller și etichetat , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s