A Most Wanted Man – Anton Corbijn – 2014


Old habits die hard.

amostwantedman2Fuuuuck! Fuuuuuck! Asa se termina filmul și astea sunt urletele unui „mare kombinator” care își vede planul genial ruinat de interesele meschine și micimea unor funcționărași ce se credeau ïntelligence! Își mai aduce aminte cineva de Mohamed Atta? Dar de 9/11?! Dar de „Je suis Charlie?! Ce poate fi mai actual decât un thriller de spionaj, puțin anti-tero și politic,undeva în vestul Europei (cvasi-islamizată…). Apariția unui tânăr imigrant jumătate cecen jumătate rus, care pretinde ca este supraviețuitorul unor incredibile torturi și detenții, sau ca este unicul moștenitor și legatar al unei averi fabuloase depozitate de răposatul sau tată (un fost FSB/KGB) la o banca din Hamburg, alertează toate agențiile de informații rezidente. 6a00e0097e4e68883301a511f0603b970cPhilip Seymour Hoffman joacă rolul unui agent specializat pe problemele ‘orientului mijlociu”, cu experiență în urmărirea singurei surse (mă rog, dacă excludem prostia sau fanatismul) ce poate capacita și alimenta terorismul – banii, pe care-i considera un mobil indispensabil și o cheie care-i poate rezolva enigmele și obsesiile trecutului. Retras „pe linie moarta” în Hamburg după un eșec de proporții, Bachmann e un copoi experimentat care reușește cu răbdare și tenacitate sa creeze o manipulare de proporții care sa ducă în cele din urma la „expunerea” celui mai important suspect de terorism, altminteri un musulman moderat, profesor reputat și familist imaculat. Minciuna perfecta imaginata de păpușarul Bachmann in jurul lui Karpov (despre care nu aflam dacă e victima sau odios jihadist… after 24 hours of Russian questioning, any one of us would admit to anything), e posibilă cu participarea avocatei pentru drepturile omului (Rachel McAdams) a serviciilor americane (Robin Wright) și șantajarea lui Brue (Willem Dafoe) fiul bancherului care spălase bani pentru tatăl lui Karpov. A-Most-Wanted-Man-3Povestea e complicată dar bine scrisă și credibilă – asa că mă opresc! Una peste alta e un film mare, a cărui tensiune creste continuu (ultimele minute fiind insuportabile!), în care suspiciunea și trădarea sunt ingrediente premium, care folosește inteligent stereotipul cu „musulmanii buni”, culpabilizați pe nedrept de o societate impură.

o-a-most-wanted-man-facebookVerdict 8/10* Inferior lui Tinker, Tailor, Soldier, Spy (o altă ecranizare după John le Carré) dar infinit mai bun decât The Russia House, sau The Tailor of Panama, are ca punct forte jocul intens al regretatului Philip Seymour Hoffman – același anti-actor tragic, discret, dar care transpiră talent si inspirație. Anton Corbijn păstrează ritmul aproape letargic și atmosfera melancolică din The American, fără a fi deprimant și reușește să inducă suspense-ul fără arme, urmăriri, lupte, valize, sau killeri invizibili.

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în 1001 Movies You Must See Before You Die, Crime, Drama, European, Masters Of Cinema, Mistery, Thriller și etichetat , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s